Be Eco Entrepreneur
ErasmusPlus – Mobilitate tineret
——————————————————————————————
23-29.04.2017
Comunicat de presă

Fundaţia Zamolxes din Câmpina derulează în perioada 23-29 aprilie şi 15-22 mai 2017 proiectul intitulat “BeEcoEntrepreneur”, nr. 2016-3-RO01-KA105-035585, în Câmpina şi Poronin (Polonia). La mobilitatea desfășurată în Câmpina vor participa 40 de tineri din 5 ţări: România, Bulgaria, Lituania, Polonia şi Slovacia. Proiectul este finanţat prin Programul Erasmus plus al Comisiei Europene. Locaţia proiectului în România este Pensiunea Bavaria şi Centrul Cultural pentru Tineret Zamolxes.
Scopul proiectului este de a combina interesul tinerilor în domeniul mediului cu activitățile de dezvoltare a abilităților antreprenoriale. Obiectivul principal al proiectului este creșterea gradului de conștientizare față de dezvoltarea sustenabila. Prin obiectivul stabilit se vor furniza cunoștințe despre valori și atitudini aliniate cu dezvoltarea sustenabilă și prin aceasta se va mări sensivitatea ecologică a participanților și a comunităților locale.
In cadrul proiectului se vor organiza două mobilități de tineret, în România și Polonia, care vor avea ca temă dezvoltarea sustenabilă și eco antreprenoriatul.
Proiectul creează oportunități pentru tineri aflați în situații dificile de viață (în cazul nostru – în situații financiare dificile, șomeri și/sau provenind din mediul rural) și susține solidaritatea și toleranța, ajutând la dizolvarea stereotipurilor și a prejudecăților.
Mai multe informaţii despre proiect puteţi obţine pe adresa de e-mail office@zamolxes.ro

Această comunicare reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar Comisia nu poate fi considerată responsabilă pentru orice utilizare care poate fi făcută din informațiile conținute de aceasta.