Fundatia Zamolxes din Campina a desfasurat in perioada 6 – 14 decembrie 2012 proiectul european „All for Christmas, Christmas for All”, in cadrul programului “Tineret in Actiune”, actiunea 1.1 – Schimburi de tineri.

La acest proiect au participat 35 de tineri din sapte tari: Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Turcia si Romania. Cu ajutorul metodelor specifice educatiei non-formale, participantii au avut ocazia sa afle mai multe despre traditiile si obiceiurile de Craciun in Europa.

Proiectul a obtinut rezultate de tip material, cognitiv, atitudinal si afectiv.

afis CHRISTMAS - Copy

= Rezultate materiale

– decoratiile si obiectele decorative specifice Craciunului, realizate cu materiale exclusiv naturale sau biodegradabile in cadrul atelierelor de creatie „Decorating Christmas”;

– costumele create in cadrul atelierului „Winter snapshots” si utilizate in mini-spectacolul de tablouri vii cu acelasi nume, pe teme specifice sezonului;

– fotografiile, filmul si jurnalul proiectului;

– Copacul asteptarilor si Bradul Fulgilor de Nea, instrumente de evaluare a gradului de indeplinire a asteptarilor participantilor, respectiv a implicarii fiecarei organizatii in procesul de comunicare si feed-back.

IMG_0092

= Rezultate cognitive

-cunostintele pe care tinerii si le-au impartasit reciproc in ceea ce priveste obiceiurile si traditiile de Craciun din cele 7 tari participante;

-informatiile pe care tinerii le-au capatat in cadrul vizitelor la diversele obiective din tara gazda;

-constientizarea posibilitatii de exploatare a artei populare in sensul crearii de locuri de munca;

-competentele de lucru in echipa si competentele organizatorice pe care tinerii si le-au dezvoltat in cadrul atelierelor de creatie si a sesiunilor de pregatire a evenimentului final;

-competentele practice si artistice pe care participantii si le-au insusit prin participarea la activitatile de tip atelier si joc de creatie;

-competentele de conversatie in limba engleza, pe care participantii si le-au imbunatatit prin lucrul in echipe mixte

DSC_0062

=Rezultate atitudinale

-tinerii si-au dezvoltat spiritul civic si spiritul de initiativa, constientizand nevoia de a se implica in problemele societatii, inclusiv pe baza de voluntariat;

-tinerii si-au cultivat atitudini filantropice si inclusive, prin organizarea unui eveniment caritabil in favoarea unor tineri cu dizabilitati si prin participarea la o activitate interactiva cu acestia;

-tinerii au fost stimulati sa aiba atitudini de solidaritate, toleranta si respect reciproc;

-tinerii si-au exersat spiritul critic in relatie cu realitatea obiectiva, invatand sa nu se lase influentati de preconceptii;

-tinerii si-au adoptat atitudini ecologice, prin utilizarea de materiale biodegradabile in cadrul atelierelor de creatie;

IMG_4956

=Rezultatele afective

-tinerii din organizatiile prezente in proiect au legat prietenii

-tinerii au stabilit o legatura afectiva si cu tinerii cu dizabilitati pentru care au organizat evenimentul caritabil.